„Un copil stătea în frig, cu pantofii rupți, fără să ceară nimic”

Era o dimineață de iarnă care mușca din oameni. Zăpada se topea în bălți murdare, iar vântul sufla printre blocuri ca un ecou al singurătății. Pe trotuar, un băiețel stătea ghemuit lângă un

zid. Haina lui subțire nu mai ținea de cald, iar pantofii aveau găuri prin care apa înghețată îi intra până la piele. Nu cerșea. Doar privea. Cu ochii mari, triști, urmărind fiecare om care trecea grăbit pe lângă el.

Un bărbat cu un palton gri s-a oprit pentru o clipă. Avea mâinile pline de sacoșe, dar privirea i s-a oprit pe copilul acela.
— Ești bine, micuțule?

Băiatul a ridicat ochii.
— Da, domnule. Aștept să se termine ziua.

Bărbatul a zâmbit trist. A scos din sacoșă o cutie cu mâncare și i-a întins-o.
— Ia, mănâncă ceva cald. Cum te cheamă?
— Alex.
— Și unde e mama ta, Alex?
— Acasă, domnule. Dar e bolnavă. Eu doar încerc să strâng niște bani pentru medicamente.

Omul a rămas fără cuvinte. Nu era prima dată când vedea un copil pe stradă, dar ceva la băiatul acela era diferit. Nu cerșea, nu implora, nu juca teatru. Doar spunea adevărul, simplu și curat.

L-a dus la o cafenea din colț, i-a cumpărat o ciocolată caldă și i-a ascultat povestea. Mama lui, bolnavă, nu mai putea munci. Tatăl plecase de mult. Alex mergea zilnic pe străzi, sperând să aducă ceva acasă.

— Promite-mi ceva, i-a spus bărbatul înainte să plece.
— Ce, domnule?
— Când o să poți, ajută și tu un copil, așa cum te ajut eu azi.

Alex a dat din cap. A zâmbit pentru prima d