„Un copil cerșea în frig, iar un bărbat s-a oprit să-l ajute. Ce a aflat după câteva zile i-a schimbat viața pentru totdeauna…

Era o dimineață de iarnă cumplit de rece. Zăpada se topea pe trotuar, iar vântul mușca din obrajii oamenilor grăbiți. Lângă un chioșc, un băiat de vreo 10 ani stătea cu mâinile în buzunare și privea trecătorii. Nu întindea mâna, nu spunea nimic. Doar stătea.

Un bărbat în vârstă s-a oprit. Purta o geacă uzată, o geantă veche și o privire blândă.
– De ce nu ești la școală, măi băiete?
– Nu pot, domnule. Mama e bolnavă, iar eu trebuie să cumpăr mâncare.

Bărbatul s-a uitat în ochii lui. Erau sinceri, umezi, tremurând de frig. I-a oferit o pungă cu mâncare caldă și niște bani.
– Ține. Du-te acasă la mama ta și ai grijă de ea. Și promite-mi ceva: cândva, când o să poți, să ajuți și tu pe altcineva.

Băiatul a dat din cap și a fugit fericit.

Trei zile mai târziu, bărbatul mergea spre serviciu când cineva a strigat după el:
– Domnule! Domnule, vă rog, opriți-vă!

Era o femeie tânără, slabă, cu ochii roșii de plâns. Ținea un bilețel în mână.
– Sunteți domnul care l-a ajutat pe fiul meu, Andrei?

El a dat din cap, surprins.
Femeia a zâmbit printre lacrimi și i-a întins hârtia.
– Vreau să vă mulțumesc. Nu știu cum să vă spun… dar fiul dumneavoastră a salvat viața fiului meu.

Bărbatul a rămas blocat.
– Fiul meu?…

Femeia a continuat:
– Da… a murit acum un an. El i-a donat inima lui Andrei. Astăzi am aflat numele donatorului.

Bărbatul s-a prăbușit pe bancă, ținând scrisoarea la piept. Pe ea scria:
„Donator: Mihai Popescu.”
Era numele fiului său.

A înțeles atunci de ce băiatul din zăpadă i se păruse atât de familiar. Avea același zâmbet.