Ultimul interviu al Corneliei Catanga, dat cu ochii în lacrimi. La final i-a pus o întrebare sfâșietoare lui Aurel Pădureanu

În ultimul său interviu, Cornelia Catanga a vorbit despre marile regrete ale sale, dar și despre problemele de sănătate care nu au reușit, în ciuda gravității lor, să-i fure zâmbetul de pe buze.

”Am avut o problemă de sănătate foarte gravă. Cred că acum câteva zile s-a împlinit anul. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că sunt sănătoasă, sunt puternică mai mult ca oricând. După infarct, am făcut o probă cu mine, am făcut un test cu mine. Două ore și jumătate, eu nu am ieșit din program. De la vârsta de 12 ani să nu mai poți să mai citești o carte, să citește un ziar… Ce să spun (plânge), îmi este foarte greu.”, a spus artista, vizibil emoționată, la Antena 3.

Imediat, a început să vorbească despre lipsa tatălui său, pe care l-a cunoscut abia la vârsta de 17 ani: ”A fost o poveste foarte delicată. A fost un regret, a trecut. Ne-am împăcat”.

Cornelia Catanga și-a pierdut casa

În ultimii ani din viață, Cornelia Catanga a întâmpinat mari probleme financiare, care și-au pus adânc amprenta asupra sa: ”Mi-am pierdut casa la bancă, el (n.r. soțul său, Aurel Pădureanu) nu a fost un jucător, nu a fost un afemeiat. Am vrut să fac ceva… când nu știi să gestionezi. Am făcut un împrumut în bancă, pe 25 de ani, nu ne-am dat seama. A fost o greșeală a noastră.”

Cu toate acestea, cel mai mare regret al său nu are legătură cu banii. Cornelia Catanga mărturisea la Antena 3 că regretă faptul că nu a avut mai mulți copii.