Ultimele cuvinte ale Prințesei Diana înainte să se stingă. Ce le-a spus primilor salvatori ajunși la locul accidentului
Înspăimântătorul accident de mașină care a ucis-o pe Prințesa Diana a zguduit nu numai Marea Britanie, ci întreaga lume. În timp ce mulți s-au concentrat pe modul în care incidentul a avut loc, alții au fost curioși să afle ultimele cuvinte ale Prințesei de Wales.
Și există multe zvonuri despre ce ar fi spus aceasta la scurt timp după ce o altă mașină a intrat violent în autoturismul în care ea și iubitul său se aflau. Se pare că ultimele cuvinte pe care aceasta le-ar fi pronunțat subliniază cât de tragică a fost acea noapte.
Într-una dintre primele relatări detaliate despre accident, medicul Frederic Mailliez a declarat pentru Times of London că a început să o trateze pe Prințesa Diana fără să-și dea seama, la momentul respectiv, că se află în prezența unui figuri regale.
În timp ce Diana se străduia să respire, a scos strigăte de durere și a continuat să repete că este grav rănită până și-a pierdut cunoștința, a povestit specialistul.
Alte rapoarte de la acea vreme susțineau că ar fi strigat: ”Doamne, lasă-mă în pace”.
Ce ar fi spus Prințesa Diana când au sosit pompierii la fața locului
Mai târziu, noi povești au început să apară despre momentele de după accident. La 20 de ani de la moartea Prințesei Diana, pompierul francez Xavier Gourmelon a declara pentru The Sun că echipa sa a ajuns prima la locul impactului.
Potrivit spuselor lui, el a rămas lângă ea în timp ce era scoasă din autoturism, fără să fie recunoscută de nimeni. Înainte ca salvatorii să o ajute să iasă dintre fiarele contorsionate, Gourmelon a susținut că a auzit-o pe Diana spunând: ”Doamne, ce s-a întâmplat?” înainte de a intra în stop cardio respirator.