Ultima poză cu Petrică Mîțu Stoian în viață a șocat pe toată lumea! Artistul s-a fotografiat chiar în clinica unde a început să se simtă rău, după tratamentul post-COVID-19 pe care-l urma.
Ultima poză cu Petrică Mîțu Stoian în viață! Artistul era vesel și nu dădea semne de boală
Petrică Mîțu Stoian s-a stins din viață sâmbătă, 6 noiembrie 2021, după ce a intrat în șoc septic, fiind internat pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgență Resița. Însă, înainte de a ajunge pe mâna medicilor, după ce s-a vindecat de o formă ușoară a infecției cu virusul din China, pentru că în urma unui control a aflat că plămânii îi sunt afectați, cântărețul de muzică populară a decis să se interneze pentru 15 zile la o clinică privată din Caraș-Severin. Acolo unde, după prima ședință de terapie hiperbară, i s-a făcut rău.
Dar tot de acolo, imediat ce a ajuns, vesel, cu zâmbetul ce l-a consacrat pe buze și fără vreo urmă de îngrijorare pe chip, regretatul cântăreț și-a făcut o ultimă poză. Fotografie care l-a lăsat în amintirea tuturor așa cum a fost o viață: un om care nu s-a plâns niciodată și care a dăruit celor care l-au înconjurat încredere, susținere și voie bună. ”Acces Direct” a făcut publică ultima poză cu Petrică Mîțu Stoian în viață.
La vederea ultimei poze cu Petrică Mîțu Stoian, Constantin Enceanu și-a exprimat încă o dată regretul și șocul pe care-l trăiește de două zile.”Nu se poate așa ceva, ăsta nu este om de moarte. E greu!”, a spus Constantin Enceanu la ”Acces Direct”, după ce a văzut ultima fotografie făcută de bunul său prieten.
Nici Mirela Vaida, prezentatoarea emisiunii, spune că nu poate înțelege cum un om atât de vesel și senin s-a stins de pe o zi pe alta, după ce au filmat împreună ediția specială de sărbători, moment în care nu a zărit nimic nefiresc la artistul nostru.
”Nu arată nimic care să te facă să te gândești că acest om, în două zile, avea să nu mai fie. Câtă bucurie, cât optimism… nimic”, a declarat și Mirela Vaida.
Ce este terapia hiperbară! Petrica Mîțu Stoian a început acest tratament înainte să moară
Petrică Mîțu Stoian a început un tratament de terapie hiperbară, după ce fusese confirmat cu noul coronavirus. Artistul a mers într-o clinică pentru a se recupera după boală, însă ulterior a decedat. Ce înseamnă de fapt acest tratament.
Deoarece fusese infectat cu noul coronavirus, Petrică Mîțu Stoian a decis că trebuie să se recupereze după boală, iar interpretul a decis să înceapă un tratament de terapie hiperbară post COVID-19. Terapia hiperbară sau numită și oxigenoterapia hiperbară este o metodă de tratament care constă în plasarea pacientului într-o incintă rezistentă la o presiune care conține oxigen pur sau aer îmbogățit cu oxigen, acesta fiind la o presiune superioară celei atmosferice.
Acest tip de tratament ajută la refacerea plămânilor după infecția cu COVID-19, așa cum a decis de altfel și Petrică Mîțu Stoian să facă. E unul dintre cele mai cunoscute tipuri de tratament la nivle mondial, iar majoritatea oamenilor aleg să facă 10-15 astfel de ședințe. În cazul lui Petrică Mîțu Stoian, acesta a decis să ia 15 ședințe de terapie hiperbară, iar prima deja începuse la scurt timp după ce i s-au făcut investigații în acest sens. După prima ședință el a prezentat semne de rău și a fost transportat de urgență la spitalul din Reșița.