Soacra Elenei Udrea nu și-a văzut nepoțica. Care este motivul

Fostul politician Elena Udrea și Adrian Alexandrov formează un cuplu de ani buni, iar cei doi au împreună o fetiță. Chiar dacă fostul ministru al Turismului a fost o prezență mediatizată în presa românească, nu același lucru se poate spune și despre soțul acesteia, care până să formeze un cuplu cu ea era un necunoscut.

Potrivit wowbiz.ro, mama lui Adrian Alexandrov, Anișoara, nu locuiește în țară, ci este stabilită în Italia de câțiva ani buni. Din acest motiv, soacra Elenei Udrea nu a putut să fie aproape de nepoțica sa și să o vadă crescând.

Recent, Adrian Alexandrov a dezvăluit că în perioada imediat următoare mama lui va veni în țară, în vacanță. Bunica abia așteaptă să-și strângă în brațe nepoțica, pe Eva Maria.

Mama lui Adrian vizitează rar țara natală, iar atunci când o face, vine pentru vacanțe. Se pare că unul din locurile preferate de aceasta este Sulina. Potrivit Capital, în Italia, femeia a început o nouă viață și este îngrijitoare. Pe lângă meseria actuală, mama lui Alexandrov este pasionată de croșetat. Un alt amănunt neștiut despre familia lui Alexandrov este că, soacra Elenei Udrea mai are încă un băiat și o fată, despre care nu se cunosc prea multe informații.

Însă, cu toate că se află la mii de kilometri distanță de familia sa, Anișoara reușește să păstreze legătura cu aceștia prin intermediul rețelelor de socializare.