Rețetă cu imagini, pas cu pas – Prăjitură de casă la tavă – Prăjitură rapidă și aromată, bogată în ciocolată
Prăjitură rapidă și aromată, bogată în ciocolată – Prăjitură de casă la tavă – Rețetă cu imagini, pas cu pas
Ingrediente necesare pentru aluat:
- 2 ouă medii, la temperatura camerei
- 100 g zahăr
- 200 ml lapte, la temperatura camerei
- 100 ml ulei
- 60 g pudră de cacao
- 180 g făină, aproximativ
- 1 linguriță praf de copt
- 1 praf de sare
Ingrediente necesare pentru sirop:
- 100 ml lapte
- 150 g lapte condensat
- 100 g ciocolată
- 50 ml cafea – opțional (se poate înlocui cu lapte
Pentru această rețetă am folosit o tavă de 21*21 cm însă se poate folosi și o tavă rotundă de 24 cm.
Mod de preparare:
Pentru aluat, amestecăm ouăle cu zahărul și cu sarea, până la omogenizare. Adăugăm laptele, uleiul și amestecăm din nou. Treptat adăugăm și făina cernută împreună cu praful de copt și cu pudra de cacao. Amestecăm foarte bine și ne asigurăm că nu rămân cocoloașe.
Transferăm aluatul în tava tapetată cu hârtie de copt. Uniformizăm, după care desenăm un X în mijlocul aluatului, folosind spatula. În acest, fel, aluatul nu se va umfla atât de tare.
Dăm tava la cuptorul preîncălzit la 180 de grade și coacem prăjitura timp de 25-30 minute sau până trece testul cu scobitoarea. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte. Răsturnăm prăjitura pe grătar, îndepărtăm hârtia de copt și o lăsăm să se răcească timp de 15 minute.
Pentru sirop, amestecăm laptele cu cafeaua și aducem amestecul aproape de punctul de fierbere. Turnăm amestecul peste bucățelele de ciocolată, lăsăm deoparte timp de 1 minut după care amestecăm cu un tel, până la omogenizare. Încorporăm și laptele condensat.
Punem prăjitura înapoi în tavă. Dacă folosim o tavă cu pereți detașabili, învelim baza cu folie de aluminiu ca să evităm scurgerea siropului. Folosind coada unei linguri de lemn, realizăm orificii în prăjitură.
Turnăm siropul pe suprafața prăjiturii după care o lăsăm să se răcească complet. O dăm la frigider pentru minim 2 ore.
Putem lăsa prăjitura ca arare, sau o putem unge cu frișcă bătută cu pudră de cacao sau altă cremă. Dacă alegeți să nu decorați prăjitura cu cremă, vă recomandăm să realizați orificiile și să o însiropați pe partea inferioară, deoarece este mai netedă.
Savurați cu poftă! Poftă bună!