Rata de incidenţă în Bucureşti a trecut de 6 la mia de locuitori. Urmează carantina de weekend. Ce restricții vor mai fi impuse

Municipiul Bucureşti a ajuns, miercuri, la o incidenţă cumulată la 14 zile a cazurilor de C,OV,ID-19 de peste 6 la mie. Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă se va reuni în termenul legal de 48 de ore, pentru a decide noi măsuri. Termenul pe ore se calculează începând cu ora 00 a zilei următoare.

Conform regulilor, când incidența ajunge la 6 la mie, intră în vigoare noi re.stricții, care vor fi impuse în urma unei ședințe a Comitetului pentru Situații de Urgență, potrivit Observator.

-Persoanele neva.ccinate circulă în weekend doar de la ora 5.00 până la ora 20.00, cu anumite excepții.
-Persoanele vacc.inate de cel puțin 10 zile pot circula fără restricții.
-Magazinele se închid la ora 18.00.
-Restaurantele și cafenelele la interior, precum și terasele sunt închise, fiind permisă doar livrarea la domiciliu.
-Sălile de fitness și bazinele de înot se închid, iar nunțile și botezurile se interzic.

În ceea ce priveşte trecerea şcolilor în online, care conform prevederilor actuale are loc după depăşirea pragului de 6%, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că doreşte ca şcolile să rămână deschise şi după ce incidenţa dintr-o localitate trece de 6 la mia de locuitori, o decizie în acest sens urmând să fie luată împreună cu specialiştii din domeniul sanitar până vineri, potrivit news.ro.

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că vor avea loc discuţii cu cei care trebuie să se pronunţe privitor la menţinerea deschisă a şcolilor după pragul de 6%.

“Vom avea pe parcursul zilei de astăzi discuţii cu toţi îndreptăţiţi să se pronunţe asupra acestui echilibru risc gestionabil versus beneficii. Este vorba despre dorinţa de consolidare a unui numitor comun cu privire la modul de funcţionare al şcolilor. La acest moment regula este clară, în localităţile unde se depăşeşte rata de infect.are de şase la mie, la nivelul zilei de vineri, zi de referinţă, şcolile ar urma să treacă în online, cu excepţia şcolilor speciale, grădiniţele şi creşele urmând să rămână deschise. Primim foarte multe solicitări în acest sens, sunt convins că toţi cei îndreptăţiţi să se pronunţe vor căuta acel numitor comun în interesul elevilor, atât din perspectiva educaţională, cât şi din perspectivă sanitară”, a afirmat Cîmpeanu.