Turul al doilea al alegerilor prezidențiale 2019 s-a încheiat cu victoria lui Klaus Iohannis, după o luptă electorală în care a avut-o drept ”adversar” pe Viorica Dăncilă. Românii au mers la secțiile de votare și au decis că actualul președinte al României merită să primească al doilea mandat.
Fiecare alegător a mers la urnă sperând că viața sa se va schimba în bine. Indiferent de opțiunea politică, românii își doresc stabilitate, la toate nivelurile, un trai mai bun și o implicare permanentă factorilor de decizie. O fostă profesoară a votat cu Viorica Dăncilă și, ulterior, și-a explicat decizia. Bătrâna spune că a votat cu cine i-a mărit… pensia. După 40 de ani de activitate didactică, fosta profesoară are o pensie de 11 milioane de lei vechi.