Mihai Neșu arată şi se simte din ce în ce mai bine. Fostul fotbalist a acceptat să apară în calendarul steliştilor.
El a renunţat la scaunul cu rotile, iar imaginea postată pe pagina de Facebook dedicată lui a strâns sute de aprecieri.
Pe 10 s-au împlinit opt ani de la accidentarea lui Mihai Nesu. La un atrenament al echipei FC Utrecht, fostul stelist a suferit o accidentare care l-a lăsat paralizat.
Drama prin care a trecut Mihai Nesu În urma accidentului suferit în 2011, Mihai Nesu a fost nevoit să-şi schimbe întreaga viaţă.
A fost părăsit de soţie, a făcut multe tratamente costisitoare şi foarte dureroase, iar apoi şi-a pierdut părinţii.
Ca un adevărat campion, fostul stelist nu s-a lăsat doborât de dramele prin care a trecut şi a continuat să meargă înainte.
Pe pagina de Facebook dedicată lui, intitulata „Uniţi pentru Mihai”, a fost postata o fotografie în care fostul internaţional roman apare fără scaun cu rotile.
Mihai Nesu a fost pozat stând pe un fotoliu, imagine ce face parte dintr-o şedinţă foto pentru calendarul „UEFAantasticii România 100”.
Ce s-a întâmplat cu Maria Gherman după divorțul de Mihai Neșu
Fosta soție a lui Mihai Neșu, Maria Gherman, și-a refăcut viața după divorțul de fostul fotbalist. De aproape un an, ea are o relație cu un bărbat și este designer de încălțăminte, transmite România TV.
Maria Gherman și Mihai Neșu au decis să divorțeze la sfârșitul anului 2012, la 9 luni de zile după ce fotbalistul lui FC Utrecht suferea accidentarea care l-a lăsat imobilizat. Procesul s-a finalizat în anul 2014 și a pus capăt unui mariaj care a durat opt ani.
Mihăiţă Neşu şi-a încheiat cariera la doar 28 de ani, după o accidentare suferită în timpul unui antrenament la Utrecht, echipă la care era legitimat, şi în urma căruia a rămas paralizat.