Mihaela și Cristi Borcea, reuniune emoționantă alături de gemenii lor, în ziua absolvirii! Mihai Angelo, băiatul dinamovistului, a terminat liceul! EXCLUSIV

Mihaela Borcea a zâmbit mândră alături de gemenii ei, Mihai Angelo și Antonia Melissa, în ziua în care fiul ei și al lui Cristi Borcea a absolvit liceul.

Mihai Angelo a încheiat o etapă importantă din viața lui, iar în această zi specială nu au putut lipsi părinții lui, dar nici sora lui geamănă.

Antonia Melissa a venit tocmai din Statele Unite ale Americii, acolo unde studiază, pentru a fi alături de fratele ei. Nici Cristi Borcea nu a putut lipsi de la festivitatea de premiere a băiatului său, dovadă că familia ocupă un loc important atât în viața afaceristului, dar și a fostei sale soții, Mihaela Borcea.

Cei patru au imortalizat momentul de familie prin mai multe fotografii, iar de data aceasta vedeta a fost tânărul Mihai Angelo, îmbrăcat în robă neagră și tocă de absolvent.

Deși au ales să meargă pe drumuri separate în viață, Mihaela și Cristi Borcea au rămas în continuare tot o familie și obișnuiesc să se viziteze chiar și la sărbătorile importante. Cristi Borcea și Mihaela Borcea au împreună 3 copii: Patrick (23 de ani) și gemenii Mihai Angelo și Antonia Melissa (18 ani).

Mihaela Borcea a trecut printr-un moment dificil: „N u mai e printre noi…”
Prima soție a lui Cristi Borcea a primit o veste tragică în luna decembrie a anului trecut. Finul Mihaelei Borcea s-a stins din viață la doar 43 de ani. Ea a transmis un mesaj trist pe pagina sa de Facebook, în memoria bărbatului.

„ Imi e greu să mă gândesc că Emilian, finul meu plin de viață, nu mai e printre noi. Era un om minunat și regret tare mult plecarea lui atât de devreme dintre noi, avea doar 43 ani!! Imi este greu să găsesc cuvintele potrivite acum când am aflat că o fiinţa dragă mie a plecat

pentru totdeauna. O lumânare aprinsă şi gândurile mele,ale tuturor celor care l-au cunoscut sunt alături de familie!! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace Emilian!!🖤 🖤”, este mesajul publicat de prima soție a lui Cristi Borcea.