Ion Iliescu a fost internat de urgență în spital

Ion liescu, fostul președinte al României, a fost internat de urgență la spital, în marţi dimineață. Ion Iliescu a ajuns la spital după ce a acuzat probleme la inimă.

De la începutul anului și până acum, fostul președinte a fost internat de mai multe ori, scrie evz.ro.

Ion Iliescu are probleme cu inima, în luna aprilie a acestui an a fost operat pentru a-i fi extras lichidul pericardic, însă problemele continuă să existe, ajungând să fie internat din nou, în această dimineață, la spitalul Elias din Capitală, informează Spynews.

Începând din data de 31 decembrie 2018, Ion Iliescu este inculpat în dosarul Revoluției. Procurorii

au luat aceeași decizie și în cazul lui Gelu Voican Voiculescu. În urmă cu an, cei doi deveneau suspecți în dosar.