Fulgy de la Clejani își face praf fosta iubită după ce l-a părăsit

Bomba momentului în lumea mondenă! Fulgy, băiatul Vioricăi şi al lui Ioniţă de la Clejani, a fost înşelat de o tânără domniţă. Tânărul tună şi fulgeră! Fulgy anunţă o serie de dezvăluiri halucinante.

Întortocheate sunt căile iubirii şi dacă mai e implicată şi Poliţia, atunci… adio! Fulgy, fiul Clejanilor, este foc şi pară pe o domniţă cu care a încercat să-şi vadă viitorul! Începutul anului 2020 nu a venit deloc cu veşti bune pentru el. Ba din contră!

Fulgy a declarat pentru Spynews.ro că are câteva lucruri de spus despre toată Poliţia Română şi nu numai. Pare-se că fiul Clejanilor este pregătit să facă o serie de dezvăluiri cum nimeni nu a mai văzut!

Dar până atunci, Fulgy ne-a mărturisit în exclusivitate că „a stat cu om care l-a minţit”, ceea ce, pentru fiul Clejanilor, este de neiertat.

Fulgy a povestit că femeia în care a avut încredere, o blondină străină lumii mondene, l-a trădat pentru că a fugit! Tânărul nu s-a abţinut şi a făcut-o cu ou şi cu oţet! Băiatul Clejanilor susţine că această domnişoară este damă de companie şi, cât a stat cu el, a scos din buzunar doar pe hotel mai bine de 15.000 de euro!