Fanii Ginei Pistol și a lui Smiley, surprinși de o fotografie cu micuța Josephine

Gina Pistol nu a arătat niciodată chipul fetiței sale pe rețelele de socializare și iată că fanii sunt din ce în ce mai curioși cu privire la micuța Josephine. Cu toate acestea, Gina Pistol a decis să le facă o bucurie internauților și a postat o fotografie emoționantă cu fiica ei și a lui Smiley.

Face ce face și mai mereu reușește să îi surprindă pe fani. Pe contul ei personal de Instagram, Gina Pistol a strâns o comunitate impresionantă de urmăritori care vor să afle cum arată, de fapt, micuța Josephine.

Ultima poză cu micuța Josephine cu care Gina Pistol și-a surprins fanii

Gina Pistol și Smiley sunt două persoane destul de rezervate atunci când vine vorba despre viața lor personală, deși au o mulțime de fani. Fosta prezentatoare de la Chefi la cuțite i-a surprins și de data aceasta pe urmăritorii ei cu o fotografie emoționantă cu Josephine.

Toată lumea a rămas surprinsă atunci când a văzut cât de repede a crescut fiica Ginei Pistol și a lui Smiley. Și de data aceasta, blondina a fotografiat-o pe micuța ei de la spate, stând în șezut, pe pat.

”Ma minunez în fiecare zi cât de repede crește Josephine. Și cu cât crește, cu atât devine mai activă, iar comoditatea hainelor, pe care trebuie să le schimbăm de mai multe ori pe zi, devine prioritară”, a scris Gina Pistol în dreptul fotografiei cu fetița.

Gina Pistol, momente de cumpănă după ce a devenit mamă

Viața Ginei Pistol s-a schimbat radical de când a devenit mamă. Ei bine, dacă lucrurile par să fie roz pe rețelele de socializare, partenera de viață a lui Smiley a mărturisit că prima lună de după naștere nu a fost atât de ușoară.

Gina Pistol a dezvăluit că obișnuia să plângă aproape în fiecare zi și că se simțea copleșită de situație. I-a fost destul de greu să se adapteze la noua ei viață, însă în fiecare moment de cumpănă micuța Josephine i-a fost sprijin și motiv pentru a merge mai departe, indiferent de situație.

”Eu credeam că sunt pregătită, dar treci printr-o furtună hormonală, care te lasă un pic răvășită, te uiți în oglindă și nu te mai recunoști. (…) Plângeam pe urmă, când nu mă vedeai tu. M-ai văzut plângând de foarte puține ori, dar eu plângeam de mult mai multe ori”, a povestit Gina Pistol.