Fostul preşedinte al arhipelagului Filipine, Benigno Aquino, un celibatar şi catolic practicant în vârstă de 61 de ani, a decedat joi, au anunţat Ministerul de Externe şi mai mulţi oficiali, citaţi de France Presse.
„Noynoy” Aquino, care a fost şef al arhipelagului Filipine din 2010 până în 2016, era fiul fostei preşedinte Corazon Aquino şi al soţului ei Benigno „Ninoy” Aquino, asasinat la întoarcerea sa din exil.
Ambii sunt veneraţi pentru că au contribuit la restabilirea democraţiei în Filipine în anii 1980 după dictatura lui Ferdinand Marcos.
Aquino, al 15-lea preşedinte al Filipinelor, a murit de insuficienţă cardiacă după ce a fost transportat de urgenţă la un spital din Manila în cursul dimineţii, a relatat ziarul Manila Bulletin, citând un membru al familiei nenominalizat.
Fostul preşedinte făcea dializă de trei ori pe săptămână şi avea cancer pulmonar în stadiul 4, potrivit presei locale, citate de Agerpres.
Fostul preşedinte din Filipine a supravieţuit unei lovituri de stat când încă nici nu era în funcţie
Ministrul de externe Teodoro Locsin şi-a exprimat pe Twitter „mâhnirea pentru moartea unui om devotat”.
El l-a salutat ca pe un bărbat „curajos, rănit într-un atac armat”, care „a condus ţara noastră cu o răceală deconcertantă (…), numai pentru că îşi ascundea atât de bine sentimentele încât se credea că nu le are”.
Aquino a fost rănit în 1987, într-o tentativă de puci împotriva administraţiei conduse de mama sa.
Judecătorul Curţii Supreme Marvic Leonen, fost consilier pentru pace al lui Aquino, şi-a exprimat „tristeţea profundă”.
În timpul mandatului său, Aquino, urmat de actualul preşedinte Rodrigo Duterte, a condus un program anticorupţie şi a introdus reforme economice importante.