Dezvăluiri sfâşietoare! Ce s-a întâmplat cu Ion Dichiseanu în ultimele clipe de viaţă: ‘A murit în braţele Ioanei’

Ies la iveală noi detalii despre ultimele clipe din viaţa maestrului Ion Dichiseanu. Dezvăluirile fostei sale soţii, Simona Florescu, sunt cutremurătoare. Marele actor s-a stins din viaţa la Spitalul Floreasca din Capitală, joi, 20 mai. Cei dragi au sperat până în ultimul moment că îşi va reveni.

Simona Florescu a făcut mai multe dezvăluiri sfâşietoare despre ultimele clipe ale fostului ei soţ. Se pare că Dichiseanu a murit chiar în braţele fiicei sale, Ioana. În ultimele zile, starea actorului se îmbunătăţise, iar familia se pregătea să îl ducă în Turcia, pentru tratament.

Dezvăluiri sfâşietoare! Ce s-a întâmplat cu Ion Dichiseanu, în ultimele clipe de viaţă
“A murit în braţele Ioanei, aşa cum şi-a dorit să se întâmple, să fie alături. A murit la ora 3, atunci s-a constatat decesul. Nu ne vine să credem, se simţea mai bine până ieri.

Chiar făcusem demersuri să îl ducem în Turcia, făcusem analize… De ieri se simţea mai rău, s-a decompensat şi după 4 luni în spital a murit”, a spus Simona Florescu, în exclusivitate, pentru Fanatik.

Ion Dichiseanu şi Simona Florescu au divorţat în anul 2008, după 22 de ani de căsnicie. Cei doi au rămas prieteni foarte buni şi păstrau o legătură strânsă.

“Am sperat până în ultimul moment, credeam că, totuşi, se va recupera, dar organismul lui nu a mai avut putere să lupte. Acum tot greu cade pe Ioana şi pe Adi, cu toate formalităţile… Nu pot să spun cât suferim cu toţii”, a mai completat Simona Florescu.