Decizia dură luată de fiica adoptivă a Stelei Popescu, după ce a moştenit o avere de un milion de euro. Ce spune despre mormântul lăsat de izbelişte EXCLUSIV

La patru ani de la trecerea în neființă a Stelei Popescu, fiica sa adoptivă, Doina Maximilian, ne-a oferit un interviu, în exclusivitate pentru impact.ro. Doina a luat atitudine, după ce a fost arătată cu degetul că nu se îngrijește de mormântul actriței, deși i-a moștenit averea de aproape un milion de euro.

„În public îi spuneam doamna Stela”

Doina Maximilian (66 de ani), fiica adoptivă a Stelei Popescu, este profesoară la Academia de Regie şi Film din București. A fost căsătorită cu actorul Radu Gheorghe, cu care are o fiică, Stanca, în vârstă de 32 de ani. La rândul ei, fiica Doinei este mămica unui băieţel, în vârstă de aproape cinci ani, strănepotul după care Stela Popescu era topită. Doina ne-a povestit despre problemele cu care s-a confruntat după decesul celebrei sale mame, într-un interviu pentru impact.ro

Reporter impact.ro: S-au scris tot felul de lucruri la adresa dumneavoastră, după moartea îndrăgitei noastre actrițe, Stela Popescu. Vi s-au adus și unele acuze, dar nu v-ați grăbit să răspundeți. De ce?