Dan Negru, pe litoralul românesc cu întreaga familie. Imagini de colecție cu copiii și soția Codruța

Dan Negru, pe litoralul românesc cu întreaga familie. Este cunoscut de toți românii, dar a fost extrem de discret cu viața sa personală. Zilele trecute, Dan Negru a fost surprins în timp ce se afla cu familia sa la mare.

Dan Negru, pe litoralul românesc cu întreaga familie. Imagini de colecție cu copiii și soția Codruța

Dan Negru, pe litoralul românesc cu întreaga familie. Este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați prezentatori tv, dar cu toate astea și-a ținut familia departe de lumina reflectoarelor. Deși este o persoană ocupată, Dan Negru își face mereu timp pentru copiii și soția sa. Zilele trecute, moderatorul tv a fost surprins în timp ce se afla cu familia la mare.

În timp ce unii preferă să plece și să se relaxeze pe meleaguri străine, vedeta tv a ales să plece cu familia sa la Constanța, la mare. Starul de la Antena 1 a mers cu soția sa și cei doi copii în stațiunea Venus.„La Venus am fost prima dată când aveam 3 ani, cu mama şi tata. Copil fiind îmi petreceam vacanţa de vară acolo. Mă întorc cu drag în Venus, pentru că are mirosul copilăriei mele. La Melodia stau de ceva vreme pentru că oamenii de acolo au discreţia şi cumsecădenia pe care o găseşti tot mai rar”, a declarat Dan Negru pentru Click.ro

Așadar, vedeta a preferat să se relaxeze câteva zile departe de agitația din Capitală, fiind împreună cu soția sa, Condruta și cei doi copii. Dara și Bogdan, au stat în piscină, dar au mers și în mare. Întrebat ce proiecte are pentru viitor, Dan Negru nu a oferit prea multe detalii.„Poate chiar voi filma Revelionul direct, nu se ştie ce va fi. Pot să vă zic, însă, că am luat primul „salariu” de la Youtube, căci am fost anunţat şi am fost surprins, că am câştigat primii 1.000 de euro din conţinutul postat pe Youtube”, a mai spus prezentatorul tv.

Dan Negru nu s-a mai abținut și a răbufnit. „Băgați-vă litoralul în …”

Acesta s-a declarat revoltat, că la un hotel de cinci stele din staţiunea Mamaia o noapte  costă 1038 de euro, mai mult decât ar costa o noapte în celebrul Saint Tropez. „La un hotel din Mamaia care are azi 5 stele, dar care a fost construit în epoca comunistă, cazarea pentru noaptea de sâmbătă pe duminică costă 1038 euro ! Într-una din stațiunile de fiță ale Europei, la Saint Tropez, tot pentru aceeași noapte și tot la 5 stele găsești cazare cu 700 sau 900 de euro ! Hotelul din Mamaia se laudă că a fost locul unde s-a filmat “Nea Marin Miliardar” dar aș fi curios dacă Draga Olteanu Matei , Veta lu nea Marin – ultima supraviețuitoarea a filmului – și-ar permite un sejur acolo? așa cum Belmondo la 86 de ani îşi permite să stea vara în hotelurile de 5 stele din Saint Tropez! Când l-am invitat pe Sergiu Nicolaescu la un Revelion și i-am spus ca filmările durează 3 zile mi-a răspuns supărat: “. Azi cazarea l-ar fi costat mai mult decat filmul ? Băgați-vă litoralul in …?”, a scris revoltat Dan Negru pe contul de socializare.

Cine este soția lui Dan Negru

Dan Negru și Codruța sunt împreună de 20 de ani și căsătoriți de 15 ani. Au doi copii minunați împreună și au o familie fericită și împlinită. Codruța este medic stomatolog și preferă să stea departe de lumina reflectoarelor. Prezentatorul este în atenția publicului de peste două decenii, dar a reușit întotdeauna să-i țină pe români aproape de el. „E alegerea noastră, a mea și a soției mele, de a nu ne expune familia prin tot felul de apariții mondene. Codruța e medic stomatolog, deci n-are nimic de-a face cu nebunia mondenă. Când am venit în București, un director de televiziune mi-a spus că, pentru a reuși în breasla asta, trebuie să devin un monden. Au trecut vreo 20 de ani de atunci și uite că am performat în televiziune și fără să devin un personaj monden”, a declarat Dan Negru.

.