Cosmin avea 10 ani, iar Adi avea 6 cand parintii lor au plecat in Spania si i-au lasat singuri acasa. Oamenii vorbeau ca sunt amarati, ca sunt abandonati… Auzind aceste vorbe, Cosmin si-a dat seama…

Parintii lor au plecat in strainatate la inceputul anilor 2000, iar ei au ramas singuri, nu in grija bunicilor, nu in grija altor rude. Au ramas doar ei. Aceasta este povestea lui Cosmin si Adi, doi baieti din Cuza Voda, un sat din judetul Calarasi.

Cosmin avea doar 10 ani, iar Adi 6 ani, in momentul in care mama sa a decis ca din Romania nu mai poate sa le ofere copiilor ei un trai decent. Atunci a plecat in Spania, la cules de capsuni, unde lucra la contract, cate trei, patru sau chiar sase luni.

Dupa trei ani, atat mama cat si tatal lui Cosmin s-au hotarat sa plece in Italia si sa se stabileasca acolo. Cosmin si Adi au ramas in grija unei bone. Irina era si ea un copil, avand doar 18 ani. Fata, care locuia la trei case distanta de baieti, a fost nevoita sa se mute cu ei pentru a-i putea ingriji cum se cuvine.

„Noi am ramas cu o bona. Bunicii mamei erau in Bacau, iar cu bunicii tatalui nu am avut o relatie foarte buna. Bona era Irina care avea 18 ani, o vecina care statea la cateva case distanta de noi, statea cu noi 24 din 24. Eram trei copii. Avea grija de noi, ne facea de mancare. Irina pentru noi a fost practic mama si tata. Pe Adi il mai ducea la scoala. Se trezea in fiecare dimineata cu doua ore mai devreme ca sa ne faca de mancare. Ea a fost ingerul nostru pazitor pana pe la 15 ani, cand am inceput eu sa imi dau seama cum stau lucrurile, ce ar trebui sa fac”, povesteste Cosmin.

Curand a plecat si Irina care si-a urmat propriul curs in viata, intemeindu-si o familie. Atunci Cosmin a preluat intru totul fraiele, devenind „barbatul” casei. Avea doar 15 ani.

„Am inceput sa gatesc, sa calc, sa spal, sa fac curat. Asa am ramas eu cu Adi. Ma gandesc ca in acel moment aveam 15 ani si 350 euro pe luna sa platesc datoriile. M-a ambitionat gandul ca ei (n.r. parintii) sunt acolo si muncesc pentru mine iar eu aici nu trebuie sa ii fac de ras. Cel mai mare cosmar al meu era ca mama sa nu plece capul in pamant atunci cand vorbeste despre copilul ei. Am vrut sa stea cu capul sus si sa spuna, au facut ceva in viata si sunt fericiti”, a spus Cosmin care acum are 25 de ani.

Totusi, el spune ca au existat multe momente dificile, fiind si el, la randul lui, doar un adolescent care isi dorea sa poata sa se distreze cu prietenii lui.

„Mi-a fost greu sa il cresc pe fratele meu. Trebuia sa ii pregatesc hainele pentru scoala, sa ii pregatesc pachetul si nu puteam sa ies cu prietenii la distractie. Am avut momente cand mi-am dorit sa nu fi plecat parintii. Ca atunci cand am terminat clasa a 12-a si nu era nimeni. Noi ne-am avut unul pe altul. Eu joc fotbal si imi doream ca cineva sa vina in tribuna la meciuri”, a continuat el.

„Am fost nevoit sa iau deciziile in viata inca de mic. Imi era destul de greu. Ma frustra faptul ca mama spunea Cosmin, tu esti fratele cel mare, ai grija de Adi”.

Cosmin si-a gasit o lume in care se simtea fericit. Acea lume era sportul.

„Dupa ce au plecat ai mei in strainatate, m-am retras in fotbal. Fotbalul m-a ajutat sa trec peste momentele mai grele. Cand stateam pe iarba aceea eram cel mai fericit, eram in lumea mea”.

Cum se intampla de obicei, lumea din jur a inceput sa ii compatimeasca pe copii si sa ii blameze pe parintii lor. Acest lucru, insa, l-a ambitionat pe Cosmin.

„Oamenii vorbeau ca suntem amarati ca au plecat parintii si ne-au abandonat. Pe mine lucrurile acestea m-au ambitionat si m-au facut sa dau peste nas tuturor. De cand am intrat in clasa intai, parintii nostri ne-au implantat in cap: trebuie sa faceti o scoala primara, un liceu si o facultate, sa ajungeti cineva. Crescand de mici impreuna am avut tot timpul sentimentul de familie. Cand tota lumea pleaca, familia ramane”, subliniaza el.

Cosmin este cel care, atunci cand Adi se imbolnavea mergea cu el la medic. La sedintele cu parintii tot Cosmin era prezent pentru a putea urmari evolutia fratelui sau mai mic.

„Dupa toata perioada asta Adi imi spune „fratele meu, puterea mea” pentru ca tot timpul am fost langa el si l-am sustinut. Am invatat din greseli. Ma bucur ca am reusit sa il cresc pe Adi”, spune Cosmin.

Totusi, tanarul, care acum lucreaza la un mare retailer din Bucuresti, spune ca nu ar schimba nimic. Daca ar putea alege, ar alege aceeasi viata, cu toate ca nu si-a vazut parintii foarte des, ei reusind sa vina in tara foarte rar, „cateodata o data pe an, cateodata deloc”.

„Mama si tata au ales sa ne lase in tara ca sa nu ajungem pe camp, la munca. Ne-au oferit totul. Noi am fost cei mai importanti pentru ei. Chiar daca au fost la mii de kilometri distanta, noi i-am simtit aproape. Am comunicat foarte mult. Noi am fost cei mai uniti, cei mai fericiti. Au fost nevoiti sa plece. Nu i-am condamnat niciodata pentru asta”, a mai spus el.

„Nu ar trebui sa dam vina pe cineva cand gresim un lucru. Eu ma bucur cel mai mult ca mama m-a lasat sa iau singur deciziile si m-a lasat sa fac ce vreau cu viata mea”, a precizat Cosmin.

Cat despre Adi, Cosmin este mandru de fratele sau mai mic, care in prezent are 21 de ani si este in ultimul an la facultate.

„Adi a terminat liceul si a intrat la Facultatea de Jurnalism din Bucuresti. A stiut de la inceput ce vrea sa faca. El e partea desteapta din familie, eu sunt partea practica. El nu stie sa faca foarte multe lucruri. In schimb vezi in el un om deschis, destept, calculat in pasi, vezi un om matur, chiar daca nu stie sa schimbe un bec”, a spus Cosmin glumind.

Desi nu a avut parintii aproape in momentele importante din viata lor, Cosmin si Adi au reusit sa isi termine studiile si sa se realizeze atat pe plan profesional, cat si personal. In urma cu doua saptamani Cosmin s-a casatorit cu iubirea vietii lui, Laura. Din fericire, de data aceasta, parintii i-au fost alaturi in cel mai important eveniment din viata.

Povestea celor doi baieti nu este una singulara. Potrivit statisticilor, in 2017, aproximativ 18.500 de copii au ramas singuri in Romania dupa ce parintii lor au fost nevoiti sa plece sa munceasca in strainatate.