Caz inedit în România. O gravidă a mers să nască, însă a fost trimisă acasă cu diagnosticul de „sarcină închipuită”: „Mi-a zis că sunt obeză, să nu mai stau, că nu am nicio sarcină”

Andreea Todeilă, în vârstă de 30 ani, este protagonista unei situații demne de filmele SF. Tânăra a trecut prin clipe dificile în urmă cu doi ani, când a venit din Germania, prezentând o sarcină cu probleme.

Ajunsă de urgență la spitalul din Bârlad, pentru a da naștere copilului, femeia s-a lovit de o declarație inedită a medicilor, care întrece orice imaginație.

Viitoarea mămică, trimisă acasă de medici, pe motiv că are o sarcină închipuită

Andreea Todeilă  a ajuns cu dureri groaznice la spitalul din Bârlad în 2019, prezentând contracții specifice unei sarcini. Mai mult, tânăra chiar a fost înregistrată la CPU Bârlad (Camera de Primiri Urgențe) cu sarcină la termen și a fost condusă în sala de nașteri, pentru a-și aduce copilul pe lume. Femeia s-a lovit însă, la întâlnirea cu ginecologul, de un diagnostic tulburător, pentru că medicii au susținut că nu există niciun copil.

Deși specialiștii nu au putut vedea fătul în urma testului imagistic, Andreea a declarat că bebelușul se mișcă, iar ea are contracții puternice, cu toate că nimeni nu o credea. Îngrijorător este, însă, faptul că tânăra de 30 de ani a mai trecut printr-o experiență trasă la indigo în anul 2011, când doctorii i-au spus că are un chist ce trebuie operat, care s-a dovedit a fi o fetiță de 3,4 kg: „Am ajuns în ţară, venind din Germania, pe data de 5 februarie.

Acolo am fost la doctor peste tot, cu dureri de spate și mi s-a spus că sunt însărcinată, dar că am uter septat și copilul nu se vede. Eu le-am spus că am mai avut această problemă la primul copil, în 2011, când am fost la fel, însărcinată și am fost dusă la spital să nasc, iar la control nu s-a văzut copilul.

Mi s-a spus că am chist și m-au operat ca să-mi scoată chistul și când colo era un copil, o fetiță de 3,4 kilograme. Medicii din Germania mi-au făcut toate testele posibile, dar nu au ieșit pozitive, dar când au făcut testul la sân, a ieșit pozitiv, adică am lapte. Au spus că 60% există posibilitatea să am sarcină, iar 40% nu știu ce să spună. Ei nu și-au asumat să mă opereze, m-au trimis în țară, la medicii care mi-au făcut operația în 2011, de cezariană. Copilul mișcă, aveam contracţii! M-au dus în sala de nașteri, m-au ținut două ore în sala de travaliu, mi-au zis că am uterul fisurat și membranele rupte. După ce au ascultat inima copilului, au zis că bate, dar m-au dus în salon, la ginecologie. A venit apoi doamna doctor cu care am născut primul copil, când mi s-a spus cã am chist şi nu sarcină şi la operaţie chistul era o fetiţă de 3,4 kg.”, a povestit Andreea cu ochii în lacrimi la acea vreme, pentru vremeanoua.ro.

 

„Mi s-a spus că nu sunt gravidă, ci balonată!”

Andreea Todeilă a trecut printr-o situație asemănătoare în 2011, când a născut o fetiță

„Mi s-a spus că nu sunt gravidă, ci balonată!”

Durerea tinerei a fost cu atât mai mare, cu cât medicii au trimis-o acasă, spunându-i că suferă de obezitate și nu este însărcinată: „Mi-a făcut şi ea tot felul de teste, dar mi s-a spus cã nu sunt gravidã, ci balonată! Iar eu am mâncat în douã zile o jumãtate de pahar de iaurt. Am dureri insuportabile, merg rãu de durere, dar de duminică doamna doctor mă tot trimite acasă! Nu am vrut să plec până nu-mi face operație, ca să se vădă ce am! Mi-a zis că sunt obeză, să plec oriunde la alt spital, aici să nu mai stau, că nu am nicio sarcină! Și eu nu mai pot de durere!”, a mai adăugat tânăra de 30 de ani, pentru sursa citată.

Totuși, specialiștii au declarat la acea vreme că pacientei i-a fost infirmată sarcina prin examen clinic și ecografic, primind diagnosticul de amenoree secundarã, obezitate: „Pacienta a fost preluatã de mine si de medicul Andreea Cara, pe 7 februarie, la orele 18.00 de la CPU, cu sarcină la termen si uter cicatriceal, ea fiind adusă cu ambulanța, la urgență. Medicul Cara Andreea a infirmat prezenta sarcinii, pacienta prezentând un glob vezical si un sindrom dureros abdominal. Diagnosticul de sarcină a fost infirmat prin examen clinic si ecografic. Pacienta este obezã, gravidă declarativ, cu sarcina urmărită în Germania, declarativ si fără documente asupra ei, susține că este gravidă conform părerii medicilor din Germania, 60% da, 40% nu, diagnostic susținut de prezența unei secretii mamelonare (de galactoree). Testul de sarcină efectuat la indicația celor trei medici de gardă este negativ.

A fost diagnosticată de noi cu amenoree secundară, cauză hipofizală si sarcină închipuită, motiv pentru care s-a cerut consult endocrinologic si primește diagnosticul de amenoree secundară, obezitate, recomandându-se dozări hormonale specifice unei astfel de situații. Se instituie în cursul internării terapie hormonală pentru declanșarea ciclului menstrual si antibioterapie si antiinfamator pentru sindromul dureros abdominal. De asemenea, a fost descoperită si cu Hepatită B, ea neștiind că are și acest virus. Este externată după cinci zile de spitalizare, cu efectuarea analizelor hormonale în laborator si cu revenirea cu rezultatele.”, a declarat medicul ginecolog Adina Boca în urmă cu doi ani, pentru sursa amintită.