Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a făcut câteva declarații, prin care a reușit să îi înfurie pe cei care activează în protejarea cetățenilor. Oficialul a reclamat și faptul că în Poliția Locală, ce se află în subordinea primăriilor, salariile s-au mărit foarte mult, ba chiar dublat.
Cât câștigă un polițist local și ce sumă încasează un director executiv
Totodată, ministrul Vela a cerut o diferențiere între Poliţia Naţională şi Poliţia Locală. A făcut declarații uluitoare inclusiv despre uniforme, dar și despre mijloacele de transport ale celor din poliție. De asemenea, discuția a fost dusă și până la nivel de echipament.
În 2018, un polițist local câștiga aproximativ 1.000 de euro pe lună, pe atunci această sumă fiind reprezentată de cea de 4.497 lei, bani în mână, dacă ofițerul prezenta documentația necesară care să îi ateste studiile superioare. De asemenea, salariul s-ar fi putut apropia de cel de 6.000 de lei, în cazul funcțiilor de conducere, fără sporurile aferente.
În altă ordine de idei, Poliţia locală are un avantaj care nu este comparativ cu Poliţia naţională. Poliţiştii locali sunt în subordinea primăriilor, s-au mărit salariile la primării şi în mod automat funcţionarii de acolo au salarii foarte mari. De exemplu, un poliţist local care protejează ordinea publică într-un parc din Timişoara are 8-9.000 de lei, iar un poliţist din MAI care îşi riscă viaţa să prindă un criminal are la jumătate din salariul poliţistului local”, a susținut Marcel Vela, într-o transmisiune Digi24.
Lista salariilor, făcută publică
La scurtă vreme după declarațiile ministrului Vela, un polițist din Timiș a decis să spună adevărul. În acest mod, și-a făcut public fluturașul de salariu, pe contul de Facebook. Actul care atestă ce salariu are un polițist local poate fi văzut și în continuare. Polițistul local l-a acuzat pe ministrul Vela de dezinformare, dar și că induce oamenii în eroare, în plină pandemie. Pentru a-i demonta spusele oficialului guvernamental, bărbatul a mai dezvăluit că salariul său a variat, în anul 2019, de la suma de 3.476 lei, la cea de 5.377 lei.
Și Poliţia Locală Timişoara l-a contrazis pe Marcel Vela, cu privire la declarațiile ministrului, și au fost publicate salariile oficiale.
“Pentru buna informare a dvs, domnule Ministru, redăm mai jos salariile REALE ale poliţistilor locali din Timişoara, sumele fiind cele nete, cu menţiunea că niciunul dintre acestea nu ajunge la sumele despre care aţi fost informat.
(1) 2.000-3.000 lei / luna, pentru 93 de politisti locali
(2) 3.000-4.000 lei / luna, pentru 132 de politisti locali
(3) 4.000-5.000 lei / luna, pentru 33 de politisti locali
Salariile functiilor de conducere:
(4) 6.054 lei / luna, pentru sef birou
(5) 6.582 lei / luna, pentru sef serviciu
(6) 7.032 lei / luna, pentru director executiv adjunct
(7) 7.435 lei / luna, pentru director executiv”, a fost transmis din partea Poliției Locale Timişoara.