AU APĂRUT PRIMII CARTOFI NOI ROMÂNEȘTI. CU CÂT ÎI VÂND FEMIERII DIN DOLJ. “NE-AU ÎNGHEŢAT DE DOUĂ ORI, PRACTIC…”

Primii cartofi noi românești au plecat, în aceste zile, din Călărași – Dolj, din solariile fermierilor. Aceștia spun că producția este bio, fără chimicale, care să le forțeze creșterea. Cartofii noi vor ajunge în supermarketuri și la export.

Florentina Gheorghiţă este unul dintre fermierii din Călăraşi, judeţul Dolj, care cultivă cartofi de când se ştie. De trei ani a pus cartofii în solarii pentru a ieşi cu ei pe piaţă mult mai devreme decât ceilalţi producători, pentru a obţine şi un preţ bun. I-a vândut deja în pieţele din Bucureşti cu 7 lei kilogramul, la angro.

Cartofii noi s-au făcut în solariile din Călărași, Dolj

„A început foarte bine cu toate că a fost foarte greu, pentru că nu ne-a ajutat timpul, fiind zăpadă, ger. Ne-au îngheţat de două ori, practic prima dată când au răsărit au îngheţat”, spune femeia. Localitatea este renumită pentru producătorii de cartofi„Comuna Călăraşi are o suprafaţă de 250 de hectare cu cartofi, timpuriu şi extratimpuriu şi 10 hectare la solarii. A început deja sezonul şi la solarii s-au terminat”, spune Ion Tudor, inginer agronom în cadrul primăriei Călăraşi.