Alerta METEO. ANM A Emis Cod Galben. Judetele Vizate

Alerta METEO. ANM a emis o avertizare Cod galben de canicula si disconfort termic valabila in 34 de judete din tara pana sambata, 31 iulie. Temperaturile maxime vor ajunge pana la 39 de grade, cu cele mai ridicate valori in Oltenia si Muntenia, potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM).

In cea mai mare parte a tarii, in ultimele zile ale lunii iulie, valul de caldura se va extinde si se va intensifica treptat, disconfortul termic va creste, iar indicele temperatura-umezeala (ITU) va depasi pragul critic de 80 de unitati.

In regiunile vestice, sudice si local va fi canicula. Temperaturile maxime se vor situa, in general, intre 34 si 39 de grade, cu cele mai ridicate valori in Oltenia si Muntenia. Local, noaptea, temperaturile nu vor cobori sub 20 de grade.

Potrivit ANM, sunt vizate judetele: Satu Mare, Maramures, Bihor, Salaj, Cluj, Bistrita-Nasaud, Mures, Sibiu, Alba, Hunedoara, Arad, Timis, Caras-Severin, Mehedinti, Gorj, Valcea, Dolj, Olt, Arges, Teleorman, Dambovita, Giurgiu, Prahova, Calarasi, Ialomita, Buzau, Constanta, Tulcea, Braila, Galati, Vrancea, Bacau, Vaslui si Iasi.

Luni, local va fi canicula si disconfort termic ridicat in regiunile vestice.

Avertizarea este in vigoare pana sambata, 31 iulie.

“Incepand de marti, de la o zi la alta, valorile vor fi in crestere: 37-38 de grade, posibil 39, chiar 40 de grade in Lunca Dunarii miercuri, joi, vineri si sambata. Inclusiv prima zi din luna luna august pastreaza aceasta caracteristica, cu 37-38 de grade in partea de vest, sud-vest si sud a tarii.

Vor fi nopti tropicale, pentru ca temperaturile nu vor cobori sub 20 de grade, asa incat acest nou val de caldura persistent va fi deosebit de accentuat, cu temperaturi resimtite in buna parte din tara. Mai ales acolo unde valorile de temperatura masurate in conditii standard depasesc 37-38 de grade, cu siguranta temperaturile resimtite vor fi unele semnificative”, a declarat directorul ANM, Elena Mateescu, la Digi24.